Headline: Cum m-am apucat de vopsit

Poveste: Îmi uram bucătăria. Este din PAL, cu o culoare urâtă și nedefinită. Zero personalitate. Și la un început de iulie, am comandat două recipiente mici cu culori Annie Sloan, niște ceară, un șablon, am cumpărat o pensulă și am scos prima ușa a mobilei de bucătărie din balamale. 

M-am instalat pe terasă și paint away! Până s-a întors Cos acasă, am reinstalat ușa și așteptam o reacție de groază de la omul-iubitor-de-ordine-și-simetrie-și-de-ce-nu-lăsăm-lucrurile-la-locul-lor. Eh, surpriză! I-a plăcut la nebunie! Adică i-a plăcut în sensul „Hai s-o faci pe toată, așa cu modele și asimetrii!”. Oops, n-aveam niciun chef, mi-era o lene! Dar m-am apucat…încet-încet. Cu același șablon, cu un pic de ceară aurie, un pic de ceară neagră… Am suplimentat stocurile și am experimentat câte ceva pe fiecare ușa. Unele sunt mai drăguțe, altele mai puțin. Dar mi-am făcut de cap. 

Mânerele ușilor erau uriașe și oribile, așa că le-am înlocuit cu un buton și un nasture, un buton și un nasture… etc. 

Până în ziua de azi îmi îndrăgesc bucătăria, îmi amintește de Toscana, e o plăcere s-o văd, nu mă mai satur de ea. Și nu cred că aș face nimic diferit, dacă aș lua-o de lacapăt. Pentru că acum probabil nu mi-aș mai asuma riscul imperfecțiunii și ar ieși plictisitoare și „corectă”. Pentru noi doi Toscana nu este o zonă, ci o stare. Este ca și cum de-acolo suntem și acolo vrem să ne întoarcem. Dacă ajung la bătrânețe, nu vreau croaziere sau Florida. Vreau Toscana și un un Fiat 500 cu cutie automată cu care să mă plimb pe dealuri.

Ok, ok, am mințit! Vreau un Volvo mic…